Nimicul fără dor

de Teodor Munteanu

Când viaţa se sfârşeşte
Nu poţi nimic să faci.
Ajungi să-ţi numeri anii
Prin vii, nişte araci.

Ei nu mai fac nici muguri,
Nici frunze-n vals de vânt.
Când lemnul se usucă
Eşti bulgăr de pământ.

În universul ăsta
Eşti om sau de eşti cioară
Destinul e acelaşi,
Şi parcă te-nfioară.

Rămâne doar neantul
Mereu învingător.
El e nimicul care 
Nu are nici un dor.