Japonia - 11 martie 2011

de Teodor Munteanu

Când vezi cu ochii tăi o ţară care
Lovită de-un dezastru parcă moare
Te-ntrebi atunci cu glasul stins, voalat
A fost oare-o voinţă din înalt ?

Să fie-o răzbunare-a unui sfânt
C-avem aşa dezastre pe pământ?
Un lucru -i evident şi natural :
Cutremurele sunt ceva banal.

Noi suntem muritori , asta e clar.
Se spune că există un cântar
Ce cântăreşte dacă ai fost bun,
Cât ai greşit sau daca-ai fost nebun.

Dar valul fără milă înghite tot,
Ucide pe cel bun şi pe netot,
Mai vrem să credem că suntem păziţi
De-un panteon întreg cu zei şi sfinţi .

Deşi-s atâtea pierderi omeneşti
N-am încetat să credem în poveşti.
Planeta noastră e un firicel .
E o -ntâmplare c-are viaţă-n el?

Noi suntem gâze într-un nor de praf.
Din viaţă am făcut ades pilaf.
Prin mii de bătălii ne-am tot ucis
Visând apoi perfid la paradis.

Să nu uităm că soarele e-o stea,
E foc ce arde cît o mai putea.
În universul mare şi rebel
Nu poţi să protestezi în nici un fel.

Suntem atât de singuri pe pământ?
Noi ne rugăm sau spunem vorbe-n vânt?
Am fost prea lacomi? Prea mult am greşit?
Cine-a iubit şi cine a hulit?

Planetele şi stelele dispar
Fără să fie nimeni cu-n cântar.
Să ne rugăm mai mult şi eu şi tu
Sau omul pe pământ e superfluu?