Divorţul

de Teodor Munteanu

Se poartă-acum la modă supărarea
Iubiţii-ajung în scurt banali străini
Că voalul de mireasă de-altadată
E-o zdreanţă doar în gura unor câini .

Divorţul e o boală pretutindeni,
E un flagel pe-ntinsul planetar.
Degeaba juri iubire-n faţa sorţii
C-ajungi oricum pe scări de tribunal.

Divorţul e din start.El macerează.
E-un virus ce-şi arată colţii-atunci
Când soţii nu mai pot să se mai rabde
Şi o pornesc nebuni pe niste lunci .

Ajunge căsnicia o povară
Când dragostea-i puţină, la cântar,
Când nu mai e iubire, se destramă
În fire fără noimă albul voal.

"A fost odată o poveste tristă"
E inceputul matrimonial.
Câţi dintre noi mai pot şi mai rezistă
În haosul din lume infernal?

Ajunge-o tinichie verigheta
Noi suntem condamnaţi ca să murim.
În dragoste suntem acum cadavre
Puţinul e la modă pe deplin.

Aceasta e povestea omenirii:
Să ne sfârşim iubirea-n tribunal.
Suntem bolnavi de supărare, iată
Sublimul se transformă în banal .

Mai vrem să credem în iubire, Doamne 
Dar poate că prea mult te-am supărat
Că am uitat ce este rugăciunea,
Pe la biserică demult n-am dat .

Trăim grăbit a noastră existenţă,
Ştiu că acum penibil ne scuzăm,
Suntem necredincioşi în fapt şi-n vorbe
Căci nu mai ştim demult să mai iertăm.