vineri, 30 iulie 2010

1 iunie

Este 1 iunie
E prima zi de vara
Soarele e sus pe cer
E frumos afara.


Suntem astazi mai voiosi
Caci avem serbare
E ziua copiilor
E zi de sarbatoare.


La serbare a venit
Astazi multa lume.
Cântece si poezii
Fiecare spune.


Ionel s-a încurcat
Si s-a-nrosit ca focul
‘Nu-i nimic’ cu totii au zis
‘Bata l-ar norocu`.


Sandu cel cu ochelari
Cu a sa chitara
Singur s-a acompaniat
Pentru prima oara,


Si o coarda i s-a rupt
Când lovi mai tare.
Nimeni nu s-a suparat
C-asa e la serbare.

A plecat iarna geroasa

A plecat iarna geroasa
Si zapada s-a topit
Vremea iarasi e frumoasa
Iata soarele-a iesit.

Ieri a disparut deodata
Ultimul petic de nea
Iar în locul lui zâmbeste
O plapânda viorea

Coltul ierbii sta s-apara
Cerul iarasi e senin
Pasarile calatoare
Din tarile calde vin

Au iesit si ghioceii
Albi si gingasi clopotei
Pentru primavara asta
Sa strigam o data :hei !

Adevarul gol minciuna

Era toamna era iarna
Era vara primavara
Era vant era furtuna
Sau era chiar vreme buna.


Eram incaltat cu-opinci
Si in mana aveam un plici
Sau aveam pantofi de lac
Si in mana un ciorap.


Era trei sau poate sapte
Beam un ceai sau poate-un lapte
Eram treaz sau adormit
Eram trist sau fericit


Credeti-ma chiar de mint
Sunt lucid dar aiurit.
V-am spus serios in gluma
Adevarul gol minciuna.

Adio , Madalina


Adio , Madalina

Pamantul este astazi
Mai trist si mai sarac
Ma poarta pasii-aiurea
Si nu stiu ce sa fac .

Nu pot sa cred ca fata
Cu parul cel de foc
S-a stins intr-o ispita
Lipsita de noroc .

As vrea sa cred ca totul
E doar o gluma proasta
Noi te iubim din suflet
Esti Madalina noastra !

Pe drumurile vietii
Iubirea ne e crez
Plecarea ta e-absurda
Si nu-i gasesc vreun sens .

La ce e buna jertfa
Cand pruncul va-ntreba
Unde e-a lui maicuta
Sa-i stea alaturea ?

N-ai mai avut putere
Sa fii tu Madalina
Pe scena vietii tale
Ai stins nedrept lumina .

Pustiu avem in suflet
Si-am impietrit in noi .
Mai punem o durere
Peste atatea ploi .

Cand noi uitam de arta
Si de frumosul cant
Artistii de valoare
Devin incet pamant .

Suntem acum mai singuri
Mult mai saraci si tristi
Cum poti pleca deodata
Cand tu in noi existi ?

As vrea sa cred ca totusi
Nu a murit speranta
Si cu credinta-n suflet
Ne este draga viata

Adio , Madalina
Iti spun banal si sec .
In viata multe lucruri
Eu nu le inteleg .

Acum la despartire
Doar amintiri raman .
Semneaza cu tristete
Un suflet de roman


Ma gandeam sa incerc sa traduc in engleza poezia mea
Adio , Madalina .

Farewell , Madalina

Today the earth is poorer
And eveything seems sad .
I lost the sense of walking
It happened something bad .

I just cannot believe it
The girl with hair like fire
Was grabbed by something weird
That made herself retire .

I'd liked to think that someone
Has launched a kind of hoax .
We love you , Madalina
Don't play on us such jokes !

On earth love is important
You can rely on it .
Your leaving is just senseless
It's a forbidden hit .

Your sacrifice is useless
When your babe will demand
To be always around him
A mum is one child's land .

You've lost your strength to live on
To be yourself much more
You thought your stage was bare when
You left and shut the door .

Our soul is a waste land now
A stone replaced our heart
We are all pain and sorrows .
You're tearing us apart .

It seems we have forgotten
Your singing now it's late
Our words have not a power
To change your cruel fate .

We are deserted children
Poor souls who go adrift
How could you left this world when
You were for us a gift ?

I still believe that mankind
Is ruled by loving God
That hope is still inside us
When through the dust we plod .

I tell you Madalina
A bare and sad farewell
There are a lot of issues
That I can't understand .

And now it's time for leaving
Let God rest you in peace .
Our love for you Madalina
Will never , never cease .




Anotimpurile

Sunt patru la numar fetite
Se schimba-ntre ele mereu
Ele se numesc anotimpuri
Hai cânta si tu ca nu-i greu.

Cu-n snop plin de pâine in brate
Ca razele soarelui blând
Ne-ndeamna sa mergem la mare
Desigur pe vara o cânt.

Cu struguri cu mere si pere
O vezi pe colina zâmbind .
Bogata-i si darnica-i toamna
Va jur c-o iubesc,zau ,nu mint!

Printesa cu mantia alba
Lipeste stelute pe geam
Când vine ne-aduce Craciunul
Un tainic si sfânt talisman.

Natura din nou prinde viata
Când vine-aducând ghiocei.
E-un susur vioi de izvoare
Frumusetea ei sa o bei.

Are bat

Are bat însa nu stie
Sa se apere deloc
Daca-i vine-o minge-n fata
Ar putea sa-l faca zob.

Are oala dar nu stie
Nici macar sa fiarba-un ou
Nici la scoala nu se duce
Cica n-ar avea stilou.

Soarele când straluceste
Plânge omul cel de nea
Caci va deveni o balta
Doar atât,nu altceva!

Batu-i cade brusc din mâna
Capul i se duce jos.
Omul gras slabi pe data
Caci trecu timpul geros.

Artistul

Hainele-i sunt necalcate
Paru-i este ciufulit
Dar aseara la spectacol
A fost nemaipomenit.

Zi si noapte studiaza
Fiindca vrea sa fie bun
Este plin de ciudatenii
Si-i asa ,un pic ...nebun.

Întelegeti voi artistul?
El ramâne un ciudat.
Inspiratia de-i vine
Sare chiar noaptea din pat.

Are hibe vreo trei sute
Dar un lucru este clar :
Dumnezeu i-a pus in traista
Un colac facut din har.

El picteaza o visare
Un refren ,un violet.
Printre tancuri si gunoaie
Cara-n spate-un sevalet.

Cauta mereu lumina
Ca un fluture pribeag,
Si munceste cu placere
Când ceva îi este drag.

Iar atunci când el iubeste
‘Nalta dincolo de cer
A sa unica iubire
Învelita in mister.

Cum ar fi aceasta lume
Daca el nu ar picta ?
Cine-ar saruta salcamul
Lumii cine i-ar canta?

Sunt artisti de multe feluri
Geniali si talentati
O problema au toti : Timpul
Caci raman necultivati

Cei ce-au stat in impietrire
"N loc sa-i cante muzei lor
Zac sub pietre nestiute
" N loc sa se inalte-n zbor.

Internetul e o cale
Sa prind aripi, sa ma-nalt
Poate cineva ,vreodata
Va citi al meu 'bilant'.

Eu sunt mic in asta lume
Un om simplu ,muritor
Dar va las ca mostenire
Dorul meu.

Eu,Teodor

Aseara

Aseara m-am jucat cu apa
Am prins-o chiar în baia mea.
Racoarea serilor de vara
Parc-o simteam când îmi vorbea.

Aseara m-am jucat cu vântul
L-am prins când se urca-n copaci.
L-am întrebat de unde vine
Si-a spus ca dintr-un câmp cu maci.

Vreau doar un zâmbet
Nimic mai mult.
Lumea sa n-aiba
Un chip de lut.

Doar o secunda
De vis as vrea
Ca o petala
În palma mea.

Aseara m-am jucat cu luna
Se ascundea dupa un nor.
Am întrebat-o :'Spune-mi ,draga
De Eminescu nu ti-e dor?

Aseara m-am jucat cu marea
Cea care freamata mereu.
Cum e sa porti atâtea valuri?
Cred ca din când în când ti-e greu.

Toate-s frumoase
Daca esti bun
Minuni se-ntâmpla
Chiar si acum.

Doar o secunda
De vis as vrea
Ca o petala
În palma mea.

Aseara m-am jucat cu cerul
Era întins fara hotar.
Fiindca sunt om si nu am aripi.
Cu gândul voi zbura macar.

Aseara m-am jucat cu iarba
Era gatita ca de bal.
Cu-o rochie de romanita
Cu alb dar si cu galben pal.

Vreau doar un zâmbet
Nimic mai mult.
Lumea sa n-aiba
Un chip de lut.

Doar o secunda
De vis as vrea
Ca o petala
În palma mea.

Astazi sunt invatatoare

Astazi sunt invatatoare
Iata-i pe elevii mei:
O pisica cam sfioasa
Un brotac si doi catei.

Dintr-o carte albastrie
Le-am dictat un text usor
Sa vad cine la dictare
Este cel mai silitor.

Insa ,vai ,surpriza mare:
Brotacelul a uitat
Cum sa-l faca pe M mare
Si desigur l-am certat:

"Ce-ai facut o zi intreaga
Ieri când trebuia sa scrii?
Daca n-ai sa-nveti la anu’
Vei fi tot in clasa-ntâi!

Dar te iert daca vii mâine
Cu-alfabetu’ invatat."
Brotacelul de rusine
Capul si l-a aplecat.

Pisicuta a scris bine
Doar o virgula a lipsit.
Scrisul ei putin spre dreapta
E frumos si îngrijit.

Vrea s-ajunga profesoara
C-are tact de pedagog.
Este calma si desteapta
Si mai are si noroc.

Iar cateii,n-am cuvinte
N-au gresit nimic,nimic.
Pentru ca-s asa simpatici
Am sa îi alint un pic.

Azor

Noaptea a trecut usor

Catelusul meu ,Azor

A dormit iar pe covor.


Ferestrele le-am deschis
Sa iasa al noptii vis
Si catelului i-am zis:


'Unu,doi,îndoaie-ti corpul
Nu sta-n loc ca-ti sta norocul
Sa te misti e minunat,


Sa facem acuma patul
Ia si scutura cearsaful
Si la baie la spalat".


Apa rece-i place mult
Si pe fata si pe gât
Dintii bine i-a frecat.


Prosopelul jucaus
Mi l-a uscat pe ghidus
Bine e sa fii curat.


Si-a tras repede vestuta
Pantalonii si hainuta
Asezate de cu seara.


Pantofii ,vai ce-i lucesc
Cu el zau ca ma mândresc
Caci e un catel de treaba.


Chiflele unse cu unt
Vai,ce minunate sunt.
Le-a mâncat foarte-ngrijit.


Ghiozdanasul si l-a luat
Si spre scoala a plecat
De el zau ca-s multumit.


La scoala este cuminte
Si-are tinere de minte
Probleme nu mi-a facut.


Este un scolar model
Si destept si curatel
De toti el este placut.


Catelusul meu frumos
Merge foarte mult pe jos
Spune ca e sanatos.


Vara când mergem la mare
Ne place sa alergam

Dimineata pe racoare.


Ne place la cort sa stam
În excursii când plecam
Natura noi o iubim.


Facem oameni de zapada
Când sunt fulgi pufosi pe strada
Veseli ne place sa fim.

Batlanul si barza

dupa un basm rusesc

Într-o mlastina cu stuf
Traia un bâtlan cu ciuf
Si fiindca se plictisea
Îi veni un gând asa:

Cred ca-i bine însurat
Si indata a plecat
S-a oprit la barza-acasa
Sa o ceara de nevasta.

Barza-a clampanit din cioc
Si l-a refuzat pe loc
Cica-i mult prea cenusiu
Si în hol n-are lambriu.

Mult timp însa n-a trecut
Si berzei i s-a parut
Ca bâtlanul cel motat
Ar fi chiar bun de barbat.

Dar bâtlanul plictisit
Berzei scurt i-a clampanit:
Astazi cred ca nu te vreau
Zau mai bine singur stau.

Dar iata c-a doua zi
Bâtlanul se razgândi
S-a dus iar la barza acas’
Dar primi o usa-n nas.

Dupa o juma’ de an
Barza-l vru iar pe bâtlan
Sa îi fie al ei sot
Ca-i destept si are mot.

Dar bâtlanul nostru gri
Iarasi nu se învoi
Vizitele se tin lant
Însa fara vreun bilant.

Bine e !

traducere de Teodor Munteanu al cantecului Jingle Bells

La un cal noi am legat
Zurgalai de coada-i scurta
Si-ndata am plecat
Prin zapada multa.
Din cer cad fulgi zglobii
La joaca ne îmbie,
Prin aer ei valseaza-ncet.
Iarna e o feerie!
Bine e ,bine e
De calut purtat !
Ninge si-i frumos afara
Saniuta zboara ,zboara.

Cu-o zi sau doua-n urma
Mi-am zis în gândul meu
Cu sania o plimbare
Ar merge cred si eu.
Aveam un cal cam subred
Osos si desirat
Sfârsitul cred ca îl ghiciti
Într-un sant ne-am rasturnat.

Broasca testoasa


O broasca testoasã
E-un capac oval
Care ,cand n-ai stire
Iese-ncet la mal.
 Stã putin la soare
Ca sã ia luminã
Ai putea chiar spune
Cã la el se-nchinã.
 Si daca ar face-o
Zãu n-ar fi pãcat
Cãci fãrã de soare
N-am fi existat.
 El le si cloceste
Ouãle-n nisip.
Ce mai ? Fãrã soare
Nu ar fi nimic.
 Si sã stiti cã broasca
Poate sã respire
Pe pãmânt si-n apã
Tot la fel de bine.
Mi-ar plãcea o broascã
Sã fiu uneori,
Sã înot în apã
Printre pestisori.
Si dacã-mi va trece
Cheful de-notat
As putea desigur
Sã ies pe uscat.
Sã spun ‘buna ziua’
Celor de pe mal.
Eu-broasca testoasã
Un capac oval.

Buna dimineata

Ursuletii s-au trezit ,buna dimineata!
Iepurasii s-au trezit,buna dimineata!
Soriceii s-au trezit,buna dimineata!
Si copiii s-au trezit,buna dimineata!


Ritmul de înviorare
L-a cuprins pe fiecare
Dupa ce si-au facut patul
A urmat apoi spalatul
În urechi ,pe subtiori
Pe ochi si pe dintisori
Bine e sa fii curat
Îngrijit si pieptanat.

Ca sa faci tot ce poftesti
Si ca sa nu te grabesti
Fii devreme la culcare
Si devreme la sculare
Sa n-alergi dupa tramvai
Ca sa nu te-mpiedici,vai
Si-ai sa fii de toti iubit
Sanatos si fericit.

Buna dimineata , rozilor !

Dimineata vad lucrurile clare

Pentru ca nu am apucat inca sa aud nici o nenorocire

, care se intampla zilnic pe pamant ,

pentru ca am dormit si mi-am golit fiinta

de stresul , raul si oboseala adunata din ziua precedenta

si de accea am puterea sa iau un pix si sa desenez in cateva tuse un mic portret

al acestei lumi pe care o doresc si o visez : un copil cu fata zambind : .

In lumea mea totul e roz : copacii , masinile , blocurile si mai ales oamenii ;

rozi de bucurie , de sanatate , de iubire , de prosperitate.

Asa este dimineata !

D-zeu sa binecuvanteze aceasta zi roz si aceasta lume roza !

Buna dimineata , rozilor !

E a mea bunica

În mirosul de pâine facuta la tava
În motanul ce doarme ziua toata pe vatra
În cocosul ce spune :'Soarele se ridica'
E a mea bunica.

În carticica de seara si-n paharul cu apa
În pendula ce bate ora exacta
În dulapul cu miros de levantica
E a mea bunica.

În dulceata de nuca si-n pernuta cu ace
Si în fusul ce stie lâna bine-a o toarce
În ceaunul în care mamaliga se face
E a mea bunica.

Florile din gradina sunt iubite de soare
Datorita bunicii au parfum si culoare
De le-ntrebi iti vor spune ce inima mare
Are-a mea bunica.

Caruselul culorilor

Rosii sunt macii si focul
Si la fel inima mea ,
Capsunica din gradina
Rosie este si ea.



Daca pui un pic de negru
Rosul este visiniu.
Ce culoare are ciocul
Unui papagal zglobiu?

Galbeni sunt puii de rata ,
Galbenelele sunt flori ,
Galben este astrul zilei .
Uite-l , iese dintre nori.


Bradul de Craciun e verde 
Cand pe mos il asteptam
Plin cu daruri el soseste
Si cu drag noi ii cantam.

Ce-i albastru? Este cerul
Si cicoarea cat poftesti .
Ochii negri niciodata
Nu îi uiti daca iubesti.


Muntii sunt maro pe harta
Ca si scoarta de copac.

Mov e rochia ce-o-mbraca
Florile de liliac.

Alba e faina care
Se va face pâine-acusi
Spuneti voi ce este alba
Când te duci la derdelus ?


Poti crea o-ntreaga lume
Pe o foaie c-un penson
Luând culori dintr-o cutie
Cea a acuarelelor.

Carabusul

dupa Emil Garleanu
 Era chiar o zi senina
Cand deodata s-a pornit
O vantoasa naravasa
Cum nu s-a mai pomenit.
Dupa ea ,urgie mare
Toate-s invers cum au fost :
Poti vedea latiti pe casa
O pereche de chiloti

Iar insectele ,vai doamne
Toate-s unde nu gandesti
De exemplu ,hai cu mine
Carabusul sa-l privesti:
Unde l-a dus vijelia :
Pe un drum cu prafu gros
Cand deodata-i vine-n fata
Cine credeti ? Un cocos!

Carabusu-n sinea lui
Si-a zis : 'Gata ! Sunt mancat !"
Dar cocosul cel fudul
Pe gândac l-a ignorat !
Nu trecu nici un minut
Cand deodata un curcan!
'De-asta sigur n-o sa scap
Am sa-i chiar pandispan!'
 Dar surpriza inc-o dat '
Carabusu-i cu noroc
Margelatul de curcan
Trecu plescaind din cioc

Tot asa s-a întamplat
C-un paun cu dos rotat
Carabusul nostru mic
Scapa iarasi nemâncat.

Aparu un pui de sturz
Negricios si pricajit
Carabusu-n sinea lui :
"De-asta frica n-am nici pic".

Carabusul chiar credea
Ca-i prea mic sa fie rau
Fara frica ii zambi
Si din gura ii grai :
 'Buna ziua pui de sturz
Unde repede-ai plecat ?'
Sturzisorul insa : hap !
Pe gândac mi l-a mancat !

Iar morala uite vine
Chiar acuma pentru tine:
Nu te calca elefantul
Precum te înteapa acul !

Chiar de unde nu te-astepti
Poti avea surprize mari
Nu zi niciodata " hop "
Pana groapa nu o sari !

Ce frumos este sa zbori

Ce frumos este sa zbori
Printre norii de beteala
Si sa vezi cum un oras
Licareste-n fapt de seara.

Casele-s atât de mici
Spui ca sunt de jucarie
Oamenii-s niste furnici
Ce mai e o grozavie!

Totu-i teatru de papusi:
Caci e mic tot ce e mare
Lanurile de porumb
Sunt patrate verzioare.

Blocul tau de l-ai vedea
Ai sa spui ca e de-un deget.
Vreau sa fiu aviator
O spun asta fara preget.

Fiindca-mi place mult sa zbor
Sa fiu sus la înaltime
Pasari de otel sa-nalt
Peste culmile alpine.

Sa cobor iubire-as vrea
De-as gasi-o printre stele.
Omul ca sa fie bun
Si lipsit de zile grele.

Mi-am dorit de mic sa zbor
Ca o pasare maiastra.
Port în inima un dor
Pentru bolta cea albastra.

Poti s-ajungi oriunde vrei
Si la luna si la soare
Daca ai un suflet bun
Daca ai un suflet mar

Ce mult îmi place vara la mare

Ce mult îmi place vara la mare
Caci e mult soare si-s multe culori !
În nopti cu luna marea îngâna
Visele lumii pâna în zori.

De-i zi senina plaja e plina
E-un brâu de oameni pe-al marii mal.
Iar cei din apa fac multa zarva
Atunci când vine un mare val.

În sezonul estival
Hai si tu pe litoral !
Daca marea te-a vrajit
Haide prinde si-acest ritm !

Ce sa fiu

Mi-ar place sa fiu medic
Sa fiu de ajutor
Si ce-i mai bun din mine
Sa dau oamenilor.

Mi-ar place si profesor
Sa-nvat pe toti acei
Ce nu-si pierd timpu’ aiurea
Ci-nvata cu temei.

As vrea s-ajung artista
În filme eu sa joc
Sa dau autografe
Sa merg din loc in loc.

Mi-ar place si reporter
Cu lumea sa vorbesc.
Caci de când eram mica
Pe oameni îi iubesc.

As vrea s-ajung regizor
Si filme eu sa fac
Sau chiar judecatoare
Pe oameni sa-i împac.

O buna politista
Mi-ar place sa fiu ,zau
Dar si prezentatoare
De stiri nu ar fi rau.

Vedeta pop mi-ar place
Pe scena eu sa cânt
Caci muzicii facut-am
Un tainic legamant.

Ce multe ocupatii
În lume se gasesc
Si eu voi avea una
Când mare am sa cresc.

Cine nu vrea sa se spele

Sunt apa rece vino
Nu te speria
Sa stii ca dimineata
Sunt prietena ta
Caci eu stiu foarte bine
Sa te-nviorez.
Încearca-ma si ai sa vezi.

Cine nu vrea sa se spele
Nu este iubit de fel
Cine nu vrea sa se spele
Este clar un murdarel.

Ti-as fi si eu prieten
Numai daca vrei
Cu apa împreuna
Pot face clabucei.
Pe corp pe mâini pe fata
Eu te fac curat.
Microbii fug de mine imediat.

Eu am o misiune
Dintii sa-i albesc
Sa te feresc de carii
E ceva firesc.
De ai sa-ti speli gurita
Nu vei regreta
Caci o dantura alba
Vei avea.

Ciocanul lui Teodosian

Ne trebuie mai multa poezie .
Ne trebuie mai mult umor .
Prea multe rele-au inundat planeta .
Prea multe crime la televizor .

Rotiti in carusel : servici si casa .
Copiii nostri nu ne mai cunosc .
Bieti somnambuli orbecaind in transa
Pentru-un ciolan ciudat cu gust anost .

Traim parca acum clipa din urma
Cand fiii nostri mamele-si ucid
Cand pruncul care-a stat in al ei pantec
Ajunge sa comita un “ madricid “ .

Spun “ madricid “ caci nu gasesc cuvantul
Care sa-nsemne omorul de parinti .
Nici dictionarele nu pot cuprinde
Faptele nostre cand iesim din minti .

As vrea sa stiu ce e cu lumea noastra
Si poate incercam s-o vindecam .
Mai mult umor , mai multa poezie
Va face bine , sigur , tuturor .

E timpul sa ne-ntoarcem la cultura
Valorile sa le desprafuim .
Si din roboti cu sufletul de caine
Sa incercam din nou oameni sa fim .

E vremea sa ne cautam poetii
Pe care i-am gonit cu pietre noi
Atunci in iarna lui ’89
Cand i-am redus la stadiul de strigoi .

Sa reaprindem “ Flacara “ sperantei
Ca lumea poate fi si altcumva .
Si sa cantam in cor visele noastre
Iar poezia s-o refacem stea .

Inca mai cred in om si-n omenire
In binele ce poate fi a tuturor .
Mai mult umor , mai multa poezie
Sa vada lumea la televizor .

Cand ti-ai strivit atunci propria mama
Ai vrut poate tot raul sa-l distrugi
Tot raul planetar care te-ndeamna
Sa faci ceva cand nu poti sa-l induri .

E-adevarat ca lumea noastra stramba
Nu este chiar un leagan pentru voi
Copiii veacului post-Ceausescu
Cand bunul simt e-n lada cu gunoi .

Cand am iesit pe strazi in ‘89
Nu am stiut c-am fost niste dementi
Schimband oligarhia comunista
Pe niste tradatori incompetenti .

Cand unii au averi si le e bine
Si n-au dureri in cot de cei saraci
I-ai intreba : “ Ce faceti voi cu mine ?”
Dar ti-este frica si atuncia taci .

As vrea sa cred ca va veni si ziua
Cand raul lumii se va micsora
Cand va ramane-o trista amintire
Ciocanul lui Teodosian .

Cioara si vulpea

Într-o zi o cioara hoata
A furat un cascaval
Era ditamai bucata
Tragea tare la cântar.

Se oprise s-o manânce
Pe o creanga-ntr-un copac
N-apuca însa sa muste
Caci ceva i s-a-ntamplat:

Aparu cumatra vulpe
Si pe cioara o zari
Când vazu si cascavalul
Foamea pe loc o razbi.

"-Buna ziua cioara draga
Chiar la tine ma gândeam
Mi-a fost dor de vocea-ti calda
Cânta-mi ceva de pe ram."

Cioara chiar crezu ca vulpea
Doreste cu-adevarat
Sa-i auda câraitul
Care se dorea cântat.

Când deschise ciocul însa
Brânza i se duse jos.
Vulpea o-nhata desigur
Si îi spuse tacticos:

'-Sa nu crezi lingusitorii
Ce în fata îti zâmbesc
Când ei te vorbesc de bine
Interesul îl pândesc.

Sa nu-ti para rau de branza
Ce-ai pierdut-o azi usor
Ai primit îns-o povata
Ce-ti va fi de ajutor.

Closca cu pui

Cine-i ca un ghem galbui?
Ati ghicit ,este un pui!
Uite-l colo pe carare
Stai putin ! Sunt opt ,îmi pare!

Care ,ca-ntr-o caravana,
Merg în urma clostii-mama,
Întâlnind pe drum furnici ,
Ierburi dar si pietre mici.

Un puiut de borangic
Fiindca este cel mai mic
Sta la mama în spinare
Si tot da din aripioare.

Ieri stapâna lor le-a dat
Galbenus de ou pisat
Astazi puisorii mici
Vor mânca tort de urzici.

Closca-mama îi indruma
Cum sa scurme prin tarâna
II invata ce sa faca
Ca sa se descurce-n viata

Ca sa capete vigoare
Se întind acum la soare
Fiindca raza lui contine
Foarte multe vitamine.

Closca puisorii-si cheama
Sub aripa ei de mama
Când un norisor rebel
A adus ploaia nitel.

Si când soarele apune
"Gata-i ziua!"closca spune,
Si se duc cu mic cu mare
Ordonati toti la culcare.

Coco

Intr-o zi de vara
Stiti ce am primit?
Un canar simpatic
Galbior si mic.

El cânta întruna
Si mult îi placea
Uneori si noaptea
El zicea asa:

Coco,Coco,Coco
E numele meu
Coco,Coco,Coco
Si va cânt mereu.

Într-o zi pisica
Stiti ce mi-a facut?
L-a mâncat pe Coco!
Ce rau mi-a parut!

Si i-am spus :Pisico,
Fiindca ai gresit
Ai sa fii tu Coco,
Unul îmblanit.

Într-o zi frumoasa
Mi-am luat un catel.
Era chiar simpatic
Dar nazdravanel.

Mi-a jicnit pisica
Si ea a plecat.
Iar locul lui Coco
Catelu? l-a luat.

Sper sa vina barza
Sa am un fratior
Si sa-l cheme Coco
În ciuda tuturor.

Daca n-o sa vina
Îmi voi cumpara
O maimuta mare
Chiar din Africa.

Covrigul

Covrigul
de Teodor Munteanu

Care este alimentul
Ce-l mănânci când ești grăbit?
Ați ghicit ! Este covrigul,
Ori mai mare,ori mai mic.

Da,covrigul ăsta este
Alimentul universal
Îl mănâncă orișicine
Fiindcă costă doar 50 de bani.

Și studentul și elevul
Și șomerul cel sărac
Cumpără covrigi ,măi frate,
Chiar de poate nu le plac.

Ce să-i faci când foamea-i mare
Și salariul este mic ?
Nu ai bani să-ți iei un sandviș
De-aia-ți cumperi un covrig.

Pe deasupra e si practic.
Îl manânci oriunde ești:
În tramvai chiar și pe stradă,
Fără ca să te opresti.

Nu îți trebuie babețică
Șervetel și nici cuțit.
Furculită ? Nici atâta !
Lingură ? Nici chiar un pic !

Iei covrigul.Îl bagi în gură,
Mesteci frate și înghiți.
Pe moment îți piere foamea
Și-uite-așa zilnic te minți.

Da,covrigul ăsta este
Cel mai mare mincinos.
Fiindcă-ti amăgește foamea.
În rest,nu e de folos



Cu vesmântul tau cel alb

Cu vesmântul tau cel alb
Iarna te-ai ivit în prag.
Fulgi de nea încet tu cerni
Si covor curat asterni.

Iarna,iarna vis de-argint
Astazi vreau sa te colind.
Esti parca o zâna buna
Cu a ta alba cununa.

În zapada ta e soare
Cum e-ntr-o iubire mare
Ne saruti cu fulgi de nea
Când îti scuturi aripa.

Flori de gheata pe la geamuri
Turturi lungi parca-s tartamuri
Zapada si promoroaca
Ne-aduci în a ta desaga

Cum e iarna

Iarna-i îmbracata
Într-un cojocel
Iar pe cap ea poarta
Caciula de miel.

Vine cu zapada
Si cu mosul bun
Ca s-avem cu totii
Un frumos Craciun.

Eu am fost cuminte
Si am sa primesc
Carioci frumoase
Ca sa desenez

Pe mama si tata
Si pe-al meu catel
Care-i foarte nostim
Dar nazdravanel.

Iarna cum se stie
Are verisori
Gerul si zapada
Ce cade din nori.

Gerul si zapada
Sunt nedespartiti
Soarele nu arde
Fiindca are dinti.

Dintii lui nu musca
Nu te speria
Ci-ti îmbujoreaza
Fetisoara ta.

Anul nou se duce
De Revelion.
Anul nou soseste
Cu un vesel ton.

De trei zile-ncoace
A nins foarte mult
Cu lopata tata
Pârtii a facut.

Fulgisori de gâsca
Cad din norisori
Iar la geam stelute
Ne zâmbesc în zori.

Doarme-n brazda grâul
Când e totul alb
Plapuma cea moale
Îi tine de cald.

Iarna-i îmbracata
Într-un cojocel
Iar pe cap ea poarta
Caciula de miel.

Cununia de pasari

Pasarile fac o zarva la fereastra mea
Oare ce sa fie?
Cip ,cirip,întruna toate sigur e ceva
Da,e-o cununie.

Vrabioiul Ciripiri a luat-o pe Ciripita
Si acum toti cânta la multi ani.
Vai ce multa veselie
Mai mult pare-o nebunie.
Se distreaza chiar si fara bani.

Se danseaza si se cânta
Cheful e in toi.
Se bea ,se manânca.
Dar o polca mai rapida
I-a cam obosit
Si acum se-ncurca.

Vai ce multa veselie
Mai mult pare-o nebunie.
Sper ca nimeni nu se va-mbata.
Si eu le zic sa traiasca
Si puiuti sa-i fericeasca
Caci acestia sigur vor urma.

Curtea mea

Curtea mea la tara-i
Pe malul unei ape
Unde animale
Vin sa se adape.

Iata-i cum beau apa
Vaca si purcelu'.
Agatat de oaie
A venit si mielu'.

Tufe de agrisa
Si de pomusoara
Tin umbra desigur
Când e soare-afara.

Iar cocosu rosu,
Mândru pân' la culme
Pe gaini prin lume
Stie sa le-ndrume.

Gâstele semete
Au înghitit ata
Iar acum merg drepte
Una dupa alta.

Ia si niste rate
Foarte cracanate
Sunt aici pe balta
De la ora sapte.

Closca lânga o tufa
Cauta o comoara
Iar puii de aur
Piu ,piu,piu o cheama.

Bibilica are-o
Fusta-n picatele.
Iar curcanu-i mândru
De-ale lui margele.

Cutu

Am un prieten,vezi bine,
Caruia-i dau câte-un os.
Nu se desparte de mine.
Este un câine latos.

Sta lânga mine sub masa
Ca un cuminte catel.
Si deseori cei din casa
Gasesc un tovaras în el.

Numele lui este Cutu.
E foarte nostim zic eu.
Iar când e vesel micutu’
Coada si-o misca mereu.

E tandru bun si de treaba
Adesea sub haina-l ascund.
Cu ochii întelept ma întreaba.
Din inima blând îi raspund.

De-ale gurii

Am un motanel
Tare cumintel
Foarte mult ii place
Ciorba de potroace.

Pisicuta Mita
Mi-a mancat papita
Si m-am dus la scoala
Cu burtica goala.

Biscuiti cu lapte
As manca vreo sapte.
Usturoi cu peste
Nu imbatraneste.

Placintute late
Peste gura date.
Mamaliga cu chisleag
Face-n burta ‘leap ,leap,leap’.

Peste cu mujdei
Vrea chiar si Grivei.
Pui cu ciulama
E febletea mea.

De o lună şah jucăm

de Teodor Munteanu


                                           Motto : Acum o lună
                                                         Regele murea
                                                         Absurd şi trist
                                                         În pătrăţica sa .
De o lună şah jucăm
Fără regele pe tablă
Noi  suntem copiii lui
Că ne-a fost ca şi un tată .


De o lună acest veac
Are mai puţin un sceptru .
Mi se pare ca mimăm 
Că mutăm pe alb sau negru .


Jocul ăsta a ajuns
Amalgam de superstiţii .
"  -Regele e un nebun ! "
Unii vor să-i spună minţii .


De o lună şah jucăm
Dar nimic nu-i ca înainte .
Regele cel scos din joc
Este viu doar prin cuvinte .


De o lună şah jucăm
Într-un joc de interese.
Cui îi pasă azi de folk
Când se promovează fese ?


De o lună şah jucăm
Însă tabla e în pantă .
Regele a fost vulcan
Ce a scos atâta magmă .


Noi , pionii rătăciţi ,
Îi suntem exploratorii 
Fie pepitele ei 
Să vă lumineze zorii .

Despre animale

Dupa ce stat pe o floare
Fluturasul zboara in zare.
Ursul mormaie pe nas:
"Vai ce somn bun am mai tras!".

Pisicuta ,lenesa
Sta comod pe canapea,
Mangaiata de o raza
Nici nu doarme,nici nu-i treaza.

Un arici cu ochii mici
Cotrobaie pe-aici,
Cand este amenintat
Se face ghem indat'.

O bobita de otonel
Un soarece mancat.
Ce-a patit bietul de el?
P e loc s-a si-mbatat!

Albe,grase si penate
Intr-un sir merg gaste sapte.
Pe a polobocului buza
S-a urcat o buburuza.

Far-a prinde chiar de veste
Lunecam intr-o poveste.
Ura nu e para-mi-se
Ca intr-un salon de vise.

Dialoguri

Urechile ma-ntreaba:
-Ce-ai vrea s-auzi copile?
-Cum canta greierasii
in noptile senine.

Si ochii ma intreaba:
-Ce ti-ai dori sa vezi?
-Stelutele si luna
Ascunse printre crengi.

Si nasul vrea sa stie
Ce-mi place sa miros.
-Colacul,bunaoara,
Cand din cuptor e scos.

Picioarele ma-ntreaba:
-Ce-ti place sa cutreieri?
-Padurile si câmpul
Cu fluturi si cu greieri.

Pe ce-ai vrea sa pui mana?
Vor mainile sa stie.
Pe-un catelus simpatic
Pitit la umbra-n vie.

Si bratele ma-ntreaba:
-Ce ti-ar placea sa duci?
Un cosulet cu fructe
Si cu placinte dulci.

Si umerii ma-ntreaba:
-Ce ti-ai dori sa cari?
-Caldura unei case
Pentru copii orfani.

Si inima ma-ntreaba
-Ce ti-ai dori acum?
-Iubirea sa il faca
Pe om putin mai bun.

Dintii

Ce te uiti ca n-am un dinte
Mi-a cazut pe când mâncam,
Mâncam lacom niste sâmburi
Niste sâmburi de bostan.

Îl pastrez ca amintire
Chiar la mine-n buzunar.
Nu sunt trist ca dinti-mi pica
Ca-mi vor creste altii iar.

Doctorul Maseluta

Sunt Doctorul Maseluta
Si va dau un sfat
Dupa fiecare masa
Pe dinti sa va spalati.
 Cu o perie dibace
Dupa ce mancati
Resturile-alimentare
Sa le-ndepartati !
Cand ai dinti frumosi iti vine
Sa zambesti voios
Si-atunci cei din jurul vostru
Sunt mai bucurosi.
O dantura sanatoasa
E atat de bine !
Pasta si cu si periuta
Lucreaza pentru tine !

Domnisoara ,stati un pic !


Domnisoara ,stati un pic
Aveti nasu’ cam turtit
Gura vi-este intr-o parte
Spuneti ,vedeti de departe ?

Parca-aveti un ochi miop
Iar cand mergeti ,mergeti schiop
Aveti riduri foarte multe
Tot sa fie vreo trei sute.

Dintii sunt portocalii ?
Sau ma-nsel ?Sunt maronii !
N-aveti talie nici gat
Sunteti toata un butuc.

Sani n-aveti pardon,deloc
Si-aveti ochii mici de porc.
Nu mai mari ca doua puncte
Ca si cosurile din frunte.

Narile le-aveti cam largi
Poti in ele sa te bagi
Ce mai ?Aveti rat de porc
Sunteti naspa rau de tot.

Cand vorbiti va pute gura
Cade jos omul din prima.
De sub brat si de sub talpa
Vine-un dampf de varza acra.

Chiar daca nu va spalati
Va place sa va fardati
V-as da bani sa pot pleca
Sa nu vad asa ceva :

Vi s-a-ntins de tot rimelul
Parca v-ar fi lins catelul.
Ruju-ntins pan la buric
Zau v-ar angaja la circ .

Paru-I rosu si sarmos
Si-aveti fundu ‘ foarte jos.
Stati in casa nu iesiti
Ca-I speriati pe cei mici.



(merge si ca uratura ,in loc de “domnisoara” schimbati cu “gazda ,gazda”. )

Doua mere

Doua mere rosii
Stau pe-o farfurie
Sunt mari si frumoase
Ca sa-ti placa tie .

Sa vina puiutul
Mic si -ascultator
Sa le pape singur
Fara ajutor.

Ca sa creasca mare
Chipes si voinic
Va papa 'nainte
Si-un pic de supic.

Fiindca e cuminte
Puiul meu cel mic
Va papa diseara
Si-un pic de laptic.

E Halloween

Este straniu e ciudat
Stau cu plapuma pe cap
Caci e iarasi Halloween
Tremur,plang si-apoi suspin

Caci e noaptea cu Bau-Bau
Si v-o spun asa pe sleau
Mi-este frica zau asa
Sa scap teafar voi putea?

Nu-ti fa griji ,mai fratioare
Caci in noaptea asta mare
Raul noi il alungam
Binele-l eliberam .

Fugi de-aicia duh cel rau !
Da-ne pace de-acum,zau
Pleaca ,fii pe veci uitat
Caci de rau ne-am saturat !

E primavara !

Primavara campurile le-a-nverzit
Stralucesc in iarba bobi de ploaie
Pasarile calatoare au venit
Ies si gazele din nou la soare.

Caci e primavara
Din nou pe alei
E primavara hei,hei,hei.

Primavara a intins campuri cu flori
Si mireasma lor simt ca te-mbata
Soarele azi ne-a zambit inca din zori
Sa uitam zapada de-altadata.

Poti s-auzim de-acum cantand privighetori
Si in seri tacute greierasul.
Lumea s-a-mbracat in vesele culori.
Iezii sar de-acum pe-ntreg imasul.

Este iar primavara
Vesela ca o caprioara
Ii vad prin fereastra
Mantia-nflorata de craiasa.

E vara

Vara a venit
Stie c-o iubesc

Totul e-nflorit
Pasari ciripesc
Vara e o zana
Tanara si buna

Ne zambesc din zori
Frumoasele flori
La umbra noi stam
Si ne tot jucam
Vara ne-a deschis
Un taram de vis

E vara ,e vara-afara
E vara ,e vara iara ,
E vara ,e ziua lor
A copiilor.

E-atata

E-atata inserare
Pe buzele ce crapa
De vorbe spuse-n graba.

E -atata siguranta
Cand bocane sabotii
In miezul crud al noptii.

E-atat parfum de floare
Intr-o frumoasa ie
Si-ntr-o prietenie.

E-atata greutate
Cand tace adanc pianul
Caci doarme elefantul.

E-atata oboseala
In painea cea uscata
Si in oglinda sparta.

E-atata primavara
Cand vezi palariute
Purtate de fetite.

Educatoarea Lala

Sunt educatoarea Lala
Si-I invat pe copilasi
Tot ce-I mai frumos pe lume
Fiindca-s mici si dragalasi.

I-am luat de la grupa mica
Cand unii se smiorcaiau
Nu stiau ca gradinita
Nu e nicidecum Bau Bau

Am avut ceva de furca
Cu aceia mai mofturosi
Dar s-au integrat indata
Si-acum sunt copii frumosi.

Astazi lasati gradinita
Cu povesti si jucarii
Maine veti pleca la scoala
Catre alte bucurii.

Sa-nvatati bine cu totii
Sa nu ne faceti de ras
Gradinita va ramane
Undeva in spate-un vis..

Eu va spun la revedere
Sa aveti un drum frumos
L-adapost de cele rele
Sa cresteti mari si voiosi.

Eu, scolarul Ionescu

Gandul meu este departe
Peste dealuri,vai si lunci
Si visez ca profa-mi zice:
-Du-te-acasa sa te culci".

Vai ,ce mare plictiseala!
Nu cumva am adormit?
Lectia o fi de vina?
Sau sunt poate-un nesimtit?

Oricum n-are importanta
Mie-ste somn ! Mai mult nu zic.
Bine-ar fi un pat in clasa
Sa mai doarma omu'un pic.

Ce-I cu-atata carte frate?
Ce ne facem?Astronomi?
Pai dacat sa-nvat atatea
Zau ,mai bine-un pui de somn.

Vai si ora asta-mi pare
lunga cat o zi de post.
Ionescu ,treci la tabla
Nu pot doamna,ca sunt prost.

De ce sa-mi ascut eu mintea
Cand mai bine zac butuc.
De ce sa imi vantur gura
Cand pot sta in banca mut.

De ce-atata tevatura
Pentr-un om ce n-are chef
Sa traiasca printre oameni.
Zau,mai bine repetent.

Voi sta pana-mi creste barba
Tot mereu in clasa-ntati.
Eu, scolarul Ionescu
Cel fara de capatai.

Eu am o pisicuta

Eu am o pisicuta
Frumoasa si curata
E chiar prietenoasa
Desi-i cam alintata.

O am de la bunica
De cand avea o luna
Era atat de alba
Spuneai ca e de spuma.

E blanda pisicuta
Dar sa n-o tragi de coada
Ii place sa ii mangai
Blanita ei cea calda.

E foarte jucausa
Si nu e ingamfata
Dar cand e somnoroasa
Ea doarme ziua toata.

In casa nu am soareci
Asa ca n-am cum sti
Daca a mea pisica
Pe -acestia i-ar goni.

Cand toarce linistita
E ca un motoras
Ii place sa manance
Gogosi si coltunasi.

Pisica mea v-ar place
Caci e politicoasa
Din cand in cand ma trage
S-o scot putin din casa.

Eu am o pisicuta
Si o iubesc nespus
Despre a mea pisica
Ar fi multe de spus.

Flint

Mai intai sa ma prezint
Numele meu este Flint
E un nume cam ciudat
Nu stiu cine mi l-a dat.

Caci am fost gasit pe strada
cu-acest nume prins de zgarda
Cred c-am fost pierdut vezi bine
Undeva in-tr'o multime.

Dar acum am propietar
Un baiat de noua ani.
Dar si-a lui parinti la fel
Ma iubesc ca-s mititel.

Nu ma plang ,sunt alintat
Dorm cu-al meu stapan in pat.
Imediat cine ma vedel
Uita de-ale lui probleme.

Fluturasul

E o floare zburatoare
Scos parca din curcubeu
Caci i-a dat cu darnicie
Frumusete D-zeu.

El este o incantare
Pentru ochii ce-l privesc
Cine-l vede spune sigur:
Pur si simplu 'Il iubesc !."

E-o farama de lumina
Peticut de catifea.
Si-as dori doar o secunda
Sa se-aseze-n palma mea.

Cerul parca i se-nchina
Cand se-nalta-n al sau zbor
Doar o varael traieste
Apoi se preschimba-n dor.

El e craiul campului
Ce saruta florile.
Fiinta lui e doar iubire
Canta-l si tu suflete.

Ca un fulg il vezi ca zboara
Prin aerul parfumat
Fluturasu-i o splendoare
E un zeu inaripat.

Frumos miroase primavara

Frumos miroase primavara
A proaspat si a curat
E un pacat sa stai in casa
Tolanit in pat.

Iar dupa ploaie totul este
Atat de racoros
N-are rost sa iei tramvaiul
Mai bine mergi pe jos.

Cand ghiocelu-si scoate capul
Alb si amortit
Ii spunem primaverii blande
Un cald :"Bine-ai venit !"

La inceput de primavara
Daruim cu drag
Mamicilor din lumea-ntrega
Pupicuri ,un sirag.

E primavara pe alei
E primavara cata vrei
E primavara pe aici
Fiindc-am vazut ieri un arici.

E primavara nu mai sta
Du-n magazie sania
Caci ne-a zambit si-a inflorit
Printesa noptilor de vis.

Fulgi de-argint

Iarna-i de poeti cantata
Cand incepe a fulgui
Toti copiii ies sa vada
Fulgii cei zglobii.

Tumbe fac prin aer fulgii
Iar apoi se-ntind covor
Ei sunt solii bucurie
De-un an roditor

Fulgi de-argint
Lin din cer coboara
Hai si tu afara
Cu o sanioara.

Turturi lungi
S-au agatat de ramuri
Flori de gheata ne zambesc
De-acum de pe la geamuri

Iarna-si cerne norii puhavi
Peste campuri,dealuri,munti
Iesi afara si te joaca
De ce sa te-ascunzi?

Ia-ti pe tine-o haina groasa
Si-n picioare sosonei
De-ai sa-ti pui si-o caciulita
Poti sa stai cat vrei.

Infloresc bujorii veseli
Pe-obrajorii de copii.
An de an tu draga iarna
Ne-aduci bucurii.

Vine Mos Craciun cel darnic
Cand e seara de ajun.
Pentru el si pentru tine
Cantece compun.

Fulgi sprintari

Fulgi sprintari dornici de joaca
Au umplut vazduhul tot.
Uite-un baietel pe culme
Parca e un ghemotoc.

Langa el vad ca apare
Alt strengar imbracat gros
Amandoi urca colina
Si-o pornesc vijelios

Saniuta e usoara
Pe zapada de cristal
Iarna-i alba ca mireasa
Pregatita pentru bal.

Fulgii-nseamna bucurie
Sanatate si noroc
Nu-ncerca sa-i prinzi in palme
Caci ei se topesc pe loc

Furnicutele

Printre ierburi si petroaie
Poti vedea furnici carând
Hrana pentru lunga iarna
N-ai sa vezi nici una stând.

E o forfota nebuna
Colo jos în musuroi.
Primavara,vara toata
Pregatirile-s în toi.

Santier în lucru este
Musuroiul lor din drum.
Ingineri si zidarite
Toti trebaluiesc acum.

Poti vedea si politiste
Care neincetat pazesc
Pregatite sa atace
Când dusmanii se ivesc.

Te întrebi :Cum poate duce
Singura, nu câte trei
Un graunte cât o casa
De cinci ori marimea ei.

Daca vrei sa fii in viata
Priceput si ordonat
Furnicuta e desigur
Un exemplu de urmat.

Ce-am vorbit pâna acuma
Are-un singur înteles:
Ordinea si disciplina
Duc desigur la succes.