marți, 27 iulie 2010

Oameni cu gura năclăită


de Teodor Munteanu


Oameni cu gura năclăită
De prea mult banal
Nu mă lasă să-mi trăiesc
Viaţa ca un bal .


Oameni cu gura năclăită
M-au aplatizat
Ei vor ca să fiu o râmă
Dată la casat .


Oameni cu mintea în ceaţă
Îmi vorbesc pe nas .
Aş muri dacă aş şti
Că am să renasc .


Mult prea mulţi sunt trădători
De-artă şi valori .
'Geaba am suflet senin
Când pe cer sunt nori .


E un joc cu da şi nu
Viaţa pe pământ .
Am fost şi-încă sunt minţit .
Ducă-s-ar pe vânt !


Vreau să-ntreb şi eu pe aici :
Cum pot să trăiesc
Dacă nu pot să iubesc
Ceea ce iubesc ?


Oameni cu gura năclăită
Îmi vorbesc de fum
Când ei înşişi au făcut
Ţara noastră scrum .


Am ajuns să emigrăm
Prin străini umblăm .
N-am ştiut pe trădători
Pe dinţi să-i spălăm .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu